Scarlatina

Definitie : boala eruptiva infecto-contagioasa, specifica copilariei, mai frecventa la varsta de 7-8 ani, determinata de streptococcul beta hemolitic de grup A.

Generalitati :

  • scarlatina este raspandita pe tot globul, dar epidemia se intalneste in special in zonele temperate.
  • prezinta caracter sezonier: toamna-iarna si primavara (incidenta maxima in noiembrie, incidenta minima in aprilie).
  • are caracter epidemic odata la 5-6 ani, cu focare epidemice in colectivitatile de copii prescolari sau scolari.
  • grupa de varsta cea mai afectata este de 5-9 ani; boala este mai frecventa in mediul urban fata de cel rural.

familie-la-medic

Transmitere:

  • se face prin contact direct cu bolnavii, cat si cu purtatorii de streptoccoc beta hemolitic.
  • raspandirea se face pe cale aerogena cat si prin obiecte, maini murdare si produse contaminate cu streptoccoc beta hemolitic de grup A.
  • pacientul este contagios atat timp cat streptoccocul este prezent in nas, faringe, tegumente; dupa aplicarea tratamentului cu Penicilina contagiozitatea scade .
  • dupa vindecarea bolii se obtine o imunitate durabila la o noua imbolnavire de scarlatina dar nu si fata de alte infectii date de serotipuri diferite de streptoccoc beta hemolitic.

Patogenie: poarta de intrare este orofaringiana, exceptional extrafaringiana. Local streptoccocul se multiplica si detemina un process inflamator local = angina. Aceasta elibereaza o toxina ce difuzeaza pe cale sangvina in organism si  determina sindromul toxic al scarlatinei ( febra, cefalee, greata, varsaturi, exantem).

Clinic:

  • incubatia dureaza in medie 3-6 zile ( 1-10 zile).
  • debutul este brusc, cu febra inalta ( 39-40 grd C), angina, varsaturi, cefalee, odinofagie, stare generala modificata, +/_ dureri abdominale.
  • exista o perioada preeruptiva, ce dureaza 24-36 ore, fiind caracteristica enantemului scarlatinos: eritem al amigdalelor, al pilierilor si partial al valului palatin.
  • angina poate imbraca diferite aspecte, de la angina eritematoasa, eritemato-pultacee pana la angina ulcero-necrotica (cazuri severe) provocand ulceratii si chiar perforatii la nivelul amigdalelor , stalpilor amigdalieni, valului palatin cu posibilitatea declansarii unei septicemii.
  • exista un ciclu lingual care dureaza in medie 8-9 zile. Initial limba este saburala, acoperita de un depozit albicios (in 1 si a 2 a zi) apoi se depapileaza de la varf spre baza realizand la cca 4-5 zile de la debut “limba zmeurie” ; urmeaza apoi un proces de reepitelizare  in perioada de convalescenta, realizand  “ limba lacuita”.
  • faciesul este tipic – masca lui Filatov: paloare peri-buco-mentoniera, hiperemie intensa a buzelor- “ buze carminate” si congestia pometilor obrajilor.
  • perioada de eruptie: incepe cu exantemul scarlatinos (debut la baza gatului, fata anterioara a toracelui apoi se generalizeaza rapid in 1-2 zile, fara a afecta fata). Eruptia este micropapuloasa, eritematoasa (rosu intens), dispare la digitopresiune si cu senzatie aspra la palpare. La nivelul plicilor de flexie a  membrelor (frecvent la nivelul cotului) intalnim aspectul de linii echimotice, dispuse transversal, semn care persista de la 1-3 zile dupa disparitia eruptiei (util in diagnosticul retrospectiv al scarlatinei).
  • angina este frecvent insotita de adenopatii cervicale si submaxilare (ganlionii sunt mariti, sensibili la palpare si mobili).
  • in timpul bolii, febra se mentine ridicata, ea scade spre normal dupa introducerea tratamentului antibiotic (Penicilina).
  • perioada de descuamatie: se caracterizeaza prin descuamatie furfuracee la nivelul fetei si trunchiului si descuamatie lamelara sau in lambouri la nivelul palmelor si plantelor. Acest proces dureaza cca 2-3 saptamani si este mai vizibil in scarlatina netratata; el pune diagnosticul tardiv al bolii.

Diagnosticul pozitiv :  se pune pe date epidemiologice, clinice si de laborator.

Laborator:

– leucocitoza cu neutrofilie, usoara eozinofilie, VSH crescut, SU (uneori cu  albuminurie, +/_ hematii)

  • izolarea streptococcului prin culturi (exsudat faringian, exsudat nazal)
  • diagnostic serologic: detecteaza anticorpii ASLO (titrul ASLO crescut in convalescenta; mentinerea valorii crescute > 200 U arata  evolutia spre sindrom poststreptoccocic sau complicatii tardive).

NB: dupa  o angina streptococcica, titrul ASLO creste in 2-3 saptamani , atinge un nivel maxim la cca 5 saptamani, apoi scade lent pana la la 6-12L  in cazul in care boala se vindeca.

Complicatiile  pot fi :

  • toxice (precoce) : artrita , nefrita, miocardita, hepatita, complicatii nervoase.
  • septice de vecinatate : adenita si periadenita cervicala si submaxilara, adenoflegmoane, limfadenite, dacriocistite, otita medie, mastoidita, meningita, abces cerebral.
  • septice la distanta si sistemice (emboli microbiene, artrite septice, glomerulonefrite bronhopneumonie, empiem, peritonita, meningita)
  • alergice (tardive): apar intre a 15-25 a zi de boala (RAA, glomerulonefrita acuta).

Tratament :

  • izolare si internare in spital 7 zile.
  • regim alimentar: hidro-lacto-zaharat si  bogat in fructe.
  • tratament etiologic: antibioticul de electie este Penicilina, cu administrare la interval de 6 ore; doza variaza in raport cu varsta si forma clinica, intre 800.00-1.600.000U/zi timp de 6 zile; in a 7 a zi administrandu-se doza unica, im profund- Benzantinpenicilina, 600.000 U la copii < 10 ani, 1.200.000 U/zi la copii >10 ani sau >30 kg;  doza se repeta la 7 si 14 zile de la externare. In cazul persoanelor alergice, Penicilina poate fi inlocuita cu Macrolid (timp de 10 zile).
  • tratament simptomatic: administrare de antipiretice, dezinfectia nazo-faringiana, gargara repetata.
  • tratament de sustinere: vitaminoterapie ( B,C).

Prevenire:

  • ancheta epidemiologica pentru depistarea sursei de infectie.
  • cazurile depistate se declara si se interneaza 7 zile, apoi izolare la domiciliu inca o saptamana.
  • dupa externare bolnavii vor fi monitorizati prin examen clinic lunar; SU saptamanal (in prima luna); VSH, ASLO, Fibrinogen la 1-2 luni.
  • purtatorii de streptoccoc sunt tratati cu Penicilina/Macrolid  timp de 7 zile iar purtatorii reumatici 10 zile (doza dubla).

Dr. Peptea Adriana – Medic specialist pneumolog si Medic de familie

Spitalul Hipocrat Rahova

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *