Tulburarea de panica

Tulburarea de panica face parte din categoria tulburarilor anxioase, care reprezinta cele mai frecvente afectiuni psihiatrice. Anxietatea normala apare ca raspuns  tranzitoriu la experiente noi, consumate sau anticipate, la schimbari, la stres si nu e dezadaptativa .

Spre deosebire de anxietatea normala, cea patologica este  prin intensitate si durata un raspuns inadecvat la un stimul dat sau doar anticipat, real sau imaginar. In plan clinic apare fara un stimul exterior obiectivabil sau , dimpotriva, odata cu trairea unei situatii anumite, perceputa subiectiv ca  anxiogena. Este intensa, persistenta, depaseste capacitatea individului de a se adapta, poate deveni chiar invalidanta ca urmare a aparitiei conduitelor  de evitare a situatiei anxiogene sau/si a retragerii sociale.

Tulburarile anxioase sunt tulburari nonpsihotice la baza carora sta anxietatea patologica, exprimata clinic prin simptome emotionale dominate de anxietate, echivalente anxioase somatice, comportamente de evitare si compulsive si o multitudine de fenomene ideative si actiuni obsesivo- compulsive.

Tensiunea anxioasa perturba echilibrul emotional si cognitival al subiectului, fara a-i altera capacitatea de testare a realitatii. Pacientul are in consecinta insight (are critica si constiinta bolii), vine singur , de buna voie la medic si doreste sa se trateze.

Tulburarea de panica consta in aparitia atacurilor de panica:

  • forma moderata , in ritm de cel putin patru atacuri in 4 saptamani;
  • forma severa cu patru atacuri/saptamana in 4 saptamani, in clasificarea europeana. In clasificarea americana DSM IV TR nu se specifica un numar limita de atacuri, dar specifica un interval de o luna dupa cel putin un atac, in care pacientul sa-si modifice coportamentul sau sa manifeste anxietate legata de aparitia unui nou atac, de consecintele lui (pierderea controlului, “ teama de a innebuni”, teama de un accident cardiac).

tulburarea-de-panica

Criteriile de diagnostic – conform  DSM IV TR pentru un atac de panica  sunt :

  • o perioada distincta de frica sau disconfort intens, in care patru (sau mai multe) din simptomele urmatoare apar brusc si ating intensitatea maxima in decurs de pana la 10 minute;
  • palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;
  • transpiratii;
  • tremuraturi sau tremur al intregului corp;
  • senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;
  • senzatie de a se inabusi;
  • durere sau disconfort toracic;
  • greata sau disconfort abdominal;
  • senzatie de ameteala, de instabilitate, de “cap usor” sau de lesin;
  • derealizare (senzatii de irealitate)  sau depersonalizare  (detasare de propriul self);
  • teama de a nu-si pierde  controlul sau de a un innebuni;
  • teama ca va muri;
  • parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);
  • valuri de frig sau caldura.

Tulburarea de panica  poate fi insotita sau  nu de agorafobie.

Agorafobia se manifesta prin comportamentul de evitare al spatiilor deschise de catre pacient, care nu mai poate parasi domiciliul /spatiile in care se simte securizat, decat insotit sau chiar  nu le mai paraseste deloc.

Nu toate atacurile de panica respecta aceste criterii; exista si cazuri fara manifestari respiratorii evidente, in care predomina cele cardiace.

Dupa aparitia unuia sau  a mai multor atacuri de panica, subiectul traieste o anxietate de asteptare;  daca apar circumstante asemanatoare cu cele in care s-a produs precedentul atac, el devine incordat, deosebit de atent la functionarea propriului corp, isi analizeaza toate senzatiile corporale ca posibili indici ai aparitiei atacului, fapt care favorizeaza in cele din urma chiar aparitia acestuia.

Tulburarea de panica poate fi comarbida  cu alte tulburari anxioase (fobia sociala si tulburarea anxioasa generalizata), cu depresia majora, cu tulburarile somatoforme si cu tulburarea algica, cu abuzul de substante (alcoolul are rol de precipitare, intretinere, agravare a tulburarii de panica), cu boli somatice (astm bronsic, colon iritabil, tulburari cardiace), fumatul (poate fi un factor de risc pentru  tulburarea de panica, agorafobie).

      Diagnosticul  diferential  trebuie facut cu :

  • Boli somatice: boli cardiace (infarctul de miocard,  prolaps de valva mitrala, tahicardie paroxistica, insuficiente cardiaca congestiva, HTA) , cu boli endocrine (tireotoxicoza, boala Addison, Cushing, diabet), feocromocitom,  cu boli pulmonare (embolie, astm) , cu boli neurologice (cerebrovasculare, embolie, AIT, boala Wilson), cu alte boli (sindrom premenstrual, arterita temporala, uremia, infectii sistemice, LES, tulburari electrolitice, intoxicatii cu metale grele) ;
  • Tulburari psihice: simularea, tulburarile false, tulburarea hipocondriaca, schizofrenia, fobiile sociale/specifice, tulburarea de stres  posttraumatic, depresia.

Pentru eliminarea cauzelor organice ale atacurilor de panica se vor efectua: o anamneza cat mai completa, examen fizic complet, examen paraclinic obligatoriu (HLG, electroliti, teste hepatice, uree sangvina, calciu, glicemia a jeun, creatinina, teste ale functiei tiroidiene, examen de urina, EKG, screening de substante psiho-active in urina)

  Tratament :

Obiectivele vizeaza diminuarea anxietatii paroxistice din atacul de panica, a celei anticipatorii, a eventualelor conduite de evitare. Primul obiectiv este imediat, celelalte sunt pentru termen  mai lung.

1) Farmacoterapia:

  • Benzodiazepinele actioneaza asupra anxietatii paroxistice si sunt bine tolerate, daca se incepe cu doze mici care se cresc treptat (alprazolam, lorazepam, diazepam). Au dezavantajul aparitiei dependentei sau a sindromului de discontinuare, de aceea nu se recomanda folosirea pe perioade indelungate iar intreruperea se face reducand treptat dozele.
  • Antidepresivele ISRS (paroxetina, sertralina, fluoxetina, fluvoxamina, escitalopram) sunt agenti de prima linie in tratamentul de durata al tulburarii de panica. Tratamentul se incepe cu doze mici , care se cresc treptat pana la doza eficace. Dozele de continuare sunt cele uzuale pentru  fiecare dintre ISRS enumerate. In general sunt eficace doze mai mici decit cele folosite in tratamentul tulburarii depresive.
  • Alte antidepresive utilizate: clasa IRSN (venlafaxina), antidepresive triciclice ( sunt contraindicate in cazul unei comorbiditati cu boli cardiace) .

In general, schema terapeutica va fi asocierea dintre o benzodiazepina si un antidepresiv ISRS/ IRSN, la care se asociaza sau nu psihoterapia.

     2) Psihoterapia: psihoterapia suportiva,  psihoterapia cognitiv –comportamentala, psihoterapia orientata  catre constientizare (insight) , tehnici de relaxare, terapia familiala.

Psihoterapia cognitiva – invatarea identificarii senzatiilor somatice si reducerea sensului catastrofic pe care il acorda acestora; tehnici de deconditionare/de invatare se centreaza pe controlul respiratiei pentru a evita hiperventilatia.

Studii recente par sa demonstreze tot mai convingator utilitatea asocierii terapiei cognitiv – comportamentale, atat in cazurile rezistente la farmacoterapia, cat si la cele la care se initiaza tratamentul.

In cazurile refractare la tratament se poate creste doza antidepresivului /si a benzodiazepinei, se poate schimba  antidepresivul sau se poate asocia un anticonvulsivant (valproat, gabapentin), ca stabilizator de dispozitie.

 

Dr Stingescu Daniela – Medic primar psihiatrie

Clinica Hipocrat Chisinau

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *